Chec ciocolatos |
Scris de DrMan |
Am preferat sa numesc checul "ciocolatos" si sa nu.l intitulez banal "chec cu ciocolata", pentru ca rezultatul acestei retete este absolut divin. E o reteta preluata si adaptata de la Chef Nicolaie Tomescu, de aici. Desi este un blog culinar al unui Chef, va asigur ca am gasit o multime de retete explicate atat de bine incat rezultatul este garantat. Acest chec, de exemplu, este simplu de preparat, cu ingrediente pe care le gasim usor la orice magazin de colt de strada, dar iese un chec fin, cu un blat umed si cu un gust pregnant de ciocolata, desi este preparat cu cacao, nu cu bucati de ciocolata in aluat! Va rog sa-l incercati, imi veti multumi pentru recomandare! Ingrediente pentru 1 chec: 125 g unt peste 80% grasime, la temperatura camerei 150 g fructoza 2 oua medii 110 g premix pentru patiserie "Dr. Man" 30 g cacao 1/2 lingurita praf de copt 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu 125 g iaurt grecesc cu 10% grasime 60 ml apa fierbinte 1/4 lingurita sare extract de vanilie Pentru glazura: 90 g smantana pentru frisca minim 32% grasime 100 g ciocolata neagra dietetica Amestecati intr-un bol premixul, cacaoa, praful de copt si bicarbonatul de sodiu. Bateti intr-un vas untul cu fructoza, sarea si extractul de vanilie. Adaugati apoi ouale, unul cate unul, mixand dupa fiecare ou pana se incorporeaza bine. Adaugati apoi iaurtul si mai mixati 10 secunde. Puneti apoi ingredientele uscate si amestecati cu o spatula. Apoi adaugati apa fierbinte si amestecati rapid si energic, ca sa nu se faca cocoloase. Puneti in tavita de chec in care ati pus hartie de copt si coaceti la 175 grade Celsius, 50-55 minute. Eu am lasat 10 minute foc de jos, apoi foc de jos si sus, am pus tavita pe primul gratar de jos. La 40 minute am incercat cu scobitoarea, iesea curata, dar am mai lasat 10 minute, sa fie chechul ferm la suprafata, ca sa nu se lase cand se raceste. Lasati checul sa se raceasca foarte bine, pe un gratar de bucatarie. Pregatiti glazura: tocati ciocolata bucatele mai mici, apoi incingeti smantana si o turnati peste ciocolata. Lasati 2-3 minute, apoi amestecati ca sa se topeasca ciocolata. Turnati peste chec. Ornati cu fulgi de migdale usor prajite, sau nuci prajite tocate, fructe uscate, fulgi de coco, ce aveti la indemana si dupa inspiratia fiecaruia. Pofta buna! |