Tort Kinder pingui |
Scris de DrMan |
O reteta simpla, dar delicioasa! Reteta am preluat-o de aici, insa am modificat cantitatea de crema, nu imi ajungea pentru forma de 24 cm (desi in reteta se spune aceeasi dimensiune...). E practic singurul desert in care chiar putem folosi lapte la preparare, cel putin la etapa de pregatire a laptelui condensat de casa. Deoarece cel din comert contine zahar adaugat, pentru reteta aceasta va pregatiti singuri laptele condensat necesar pentru crema: puneti la foc mic 250 ml lapte gras cu 80 g fructoza. Fierbeti circa 20 minute. Lasati la racit. Am folosit o forma de 24 cm la cantitatile din reteta. Blatul este umed, e super potrivit pentru acest tip de tort. Grisul folosit la blat este achizitionat de aici, e un gris din gama no carbs. Daca nu aveti, puteti sa inlocuiti cele doua linguri de gris cu 20 g premix patiserie "Dr. Man" . Insa, grisul asigura consistenta speciala a acestui tip de blat (care merge si pentru alte variante de tort sau prajitura, umplute cu creme pe baza de frisca). Nu este nevoie sa-l insiropati. Ingrediente pentru blat: 4 oua 80 g fructoza 2 linguri miere 30 ml lapte 100 ml ulei 2 linguri gris no carbs (10 g) 2 linguri premix pentru patiserie "Dr. Man" - 30 g 2 linguri cacao - 15 g 1/4 lingurita bicarbonat de sodiu aroma vanilie un praf sare Separati albusurile de galbenusuri, puneti un praf de sare pe ambele. Bateti galbenusurile cu fructoza pana se albesc. Amestecati premixul cu cacaoa si bicarbonatul, adaugati peste galbenusuri si amestecati cu o paleta sau telul. adaugati si mierea, grisul, amestecati. puneti laptele, amestecati, apoi uleiul. Bateti albusurile spuma, le adaugati peste compozitia de galbenusuri si omogenizati cu miscari verticale, cu o paleta sau telul para, cu atentie sa mentineti aerul incorporat de albusuri. Coaceti circa 25 minute la 170 grade Celsius (faceti testul cu scobitoarea). Ingrediente crema: 600 g smantana pentru frisca 35% grasime 8 g gelatina granule 2 linguri fructoza 2 linguri miere 4 linguri lapte condensat 100 ml lapte pentru hidratat gelatina aroma vanilie Puneti gelatina la hidratat pentru circa 10 minute. Intre timp, bateti frisca cu fructoza. Topiti gelatina pe bain marin, apoi o amestecati cu mierea, vanilia si laptele condensat. O turnati peste frisca batuta si amestecati cu telul sau o paleta patiserie ca sa se omogenizeze. Ingrediente glazura de ciocolata de la mijloc: 60 g ciocolata neagra 35 g unt 2 linguri ulei 1 lingura apa Le puneti pe toate pe bain marin pana devin o compozitie lichida. Asamblare tort: taiati blatul in doua; folositi un inel de asamblare, crema este oarecum fluida; puneti jumatate de blat, peste el puneti jumatate din cantitatea de crema; puneti circa 10-15 minute la congelator pana face crema o pojghita mai tare la suprafata; scoteti tortul, puneti stratul de ciocolata, mai dati putin la congelator; puneti apoi restul de crema, peste ea puneti cealalta jumatate de blat si dati la frigider pentru cateva ore. Glazura de ciocolata pentru ornat: 120 g ciocolata 60 g unt 60 g smantana pentru frisca Le topiti pe bain marin, apoi le turnati peste tort. Pofta buna! |