Acasă Reţete Deserturi Batoane energizante (se pot consuma si in etapa de slabire)
Batoane energizante (se pot consuma si in etapa de slabire) Imprimare Email
Scris de Gabriela Man   

Am conceput aceasta reteta ca si alternativa la acele batoane asa zis "pentru slabit", energizante etc. alt

Nu agreez deloc ideea de a consuma acele produse. Daca veti avea curiozitatea sa cititi ingredientele, veti constata ca o parte dintre acestea nu au ce cauta intr-un produs natural, sau pentru slabit!

Cantitatile sunt pentru 12 batoane, un baton poate constitui o gustare intre mese sau chiar o masa. In cura de slabire nu se poate consuma mai mult de 1 baton/zi in conditiile in care au fost respectate mesele principale. Mai multe detalii pot da la sedintele de consiliere de la cabinet, in functie de starea generala a pacientului. :)

Ingrediente:

100 g fulgi de ovaz

50 g alune de padure

50 g nuci

25 g fructe Goji hidratate 10 minute

50 g coacaze deshidratate

2 lingurite seminte de in macinate

50 g cacao, sau pudra de roscove sau combinatie intre cele doua

1 lingurita scortisoara (facultativ, eu o recomand datorita puterii antioxidante de top)

50 ml sirop agave

50 ml apa plata (daca nu o puneti ies mai sfaramicioase)

70 g unt de cacao

2 linguri rom (fiert 2-3 minute in apa plata din reteta pt a se elimina alcoolul) sau esenta naturala de vanilie*

* daca vreti sa aveti esenta naturala de rom: fierbeti 3-5 minute rom intr-o craticioara. Lasati la racit apoi pastrati la frigider intr-o sticluta.

 

Dati prin robot alunele, nucile, fulgii de ovaz. Amestecati apoi cu cacaoa, fructele Goji, coacazele deshidratate.

Separat incalziti apa,romul (pregatit cum am spus mai sus) si untul de cacao, apoi turnati-l peste amestecul de ingrediente uscate si dati cateva ture la robot.

Turnati pe o hartie de pergament, dati forma dreptunghiulara, aplatizati si dati la frigider pentru 1 ora.

Dupa aceasta perioada portionati si inveliti fiecare baton in folie. Se pastreaza la frigider.

Pofta buna!

 

 

 
Copyright © 2025 Slăbeşti Mâncând
Gazduit de Top Web Hosting Solutions