Acasă Reţete Deserturi Chec cu lamaie
Chec cu lamaie Imprimare Email
Scris de Gabriela Man   

Reteta este preluata de aici

http://www.jamilacuisine.ro/chec-cu-lamaie-reteta-video/

La acest link veti gasi clip video cu modalitatea de preparare. Va marturisec ca eu am schimbat un pic tehnologia, pentru a ma asigura ca iese pufos.

E un chec aromat si gustos. Sfat pentru a obtine coaja de lamaie (ca sa nu fie amara): puneti un vas cu apa la fiert; cand apa clocoteste, aruncati cate o lamaie in apa, lasati 10-15 secunde, apoi o scoateti si o puneti la racit; dupa ce s-a racit bine, radeti coaja.

Ingrediente :

  • 240 g premix pentru patiserie "slabesti mancand"
  • 250 g fructoza
  • 5 oua
  • 140 ml lapte (lapte de migdale sau smanatana nefermentata diluata cu apa)
  • 80 gr unt topit
  • coaja de la 3 lamai
  • o lingurita bicarbonat de sodiu
  • un praf de sare
  • 1 lingura de alcool (coniac,rom) - facultativ

Amestecati premixul pentru patiserie cu bicarbonatul de sodiu.

Bateti spuma albusurile cu un praf de sare, adaugati alcoolul, apoi adaugati treptat fructoza, malaxand in continuare.

Adaugati,malaxand la viteza mica, pe rand: galbenusurile, untul topit, coaja de lamaie, laptele. Opriti mixerul, adaugati premixul si amestecati usor (cu miscari verticale, cu o paleta de patiserie).

Turnati in tava de chec tapetata cu hartie de copt si coaceti la 160-170 grade C, cca 40 minute (incercati dupa 35 minute daca e copt, cu scobitoarea).

Pofta buna!

 
Copyright © 2024 Slăbeşti Mâncând
Gazduit de Top Web Hosting Solutions