Placinte taranesti cu branza si marar( cu maia) Imprimare
Scris de DrMan   

Am invatat in Ardeal sa fac aceste minuni culinare: placinte din aluat dospit, umplute cu un amestec de branza, cozi de ceapa verde si marar verde tocat, coapte pe plita. Pot fi umplute cu varza calita, cu piure de cartofi amestecat cu ceapa calita si boia dulce. Stiam reteta, insa le preparam cu drojdie.

In varianta de mai jos, am inlocuit drojdia de bere cu maia si rezultatul mi s-a parut fabulos! Oricum, toate aluaturile la care am inlocuit drojdia de bere cu maia au castigat un plus de aroma si savoare.

Ingrediente pentru 4 bucati cu un diametru de 20 cm:

300 g premix pentru patiserie "DR. Man - slabesti mancand"

180 g apa

100 g maia Lievito Madre pentru patiserie( nu obligatoriu, poate fi folosita si cea pentru paine)

1 lingurita sare de mare fina( sau alta sare, fina sa fie)

inca 20-30 g apa pentru dizolvat sarea in aluat

1 lingura ulei

250-300 g branza de burduf grasa

cozile de la 2 legaturi de ceapa verde, tocate marunt

1 legatura mica marar verde, tocat marunt

Mai intai, faceti autoliza: in vasul in care veti face aluatul, amestecati cu o lingura sau cu mainile, premixul, apa si maiaua. Nu trebuie sa framantati, doar sa va asigurati ca s-a incorporat maiaua si nu v-a ramas premix uscat, nehidratat. acoperiti vasul cu o casca de dus sau cu un capac si lasati 1 ora intr un loc ferit de razele soarelui, cu o temperatura intre 21-27 grade Celsius.

Dupa ce a trecut ora de autoliza, presarati sarea pe aluat, adaugati cei 20 - 30 ml apa, distribuiti un pic apa peste sare, ca sa initiati dizolvarea. Eu imi pregatesc 30 g apa, dar pun cate putin, ideea e sa nu fie un aluat prea moale, pentru ca acesta se va mai inmuia prin dospire. Dar nici un aluat vartos. Apoi framantati in orice tehnica doriti Dumneavoastra, nici nu trebuie sa aveti o tehnica anume, sa va pricepeti. Ideea este ca trebuie sa distribuim bine sarea in tot aluatul. Impingeti cu pumnul in aluat, ridicati din margini si aduceti spre mijloc etc. Orice miscare e buna. Framantati la modul acesta circa 4-5 minute, pana observati ca aluatul devine lipicios, ca s-a inmuiat fata de cum era la inceput. Cand observati ca a devenit moale si lipicios, adaugati uleiul si framantati inca un minut pentru a-l incorpora.

Acoperiti cu o casca de dus sau cu un capac, faceti un semn la nivelul din vas si lasati la dospit pana i se dubleaza volumul. Poate dura intre 1,5 ore si chiar 4 ore, depinde de mai multi factori - bateriile din aer, diferente mici de temperatura( dospeste mai incet daca e spre 21 grade, decat aluatul tinut la 27 grade) etc. Nu conteaza timpul scurs, conteaza sa fie dublat in volum.

Cand e dublat in volum, presarati premix pe masa de lucru. Presarati premix si pe suprafata aluatului, apoi il rasturnati cu grija pe masa de lucru. Il faceti din cateva miscari scurte un rulou, il impartiti in 4 bucati.

Fiecare bucata o faceti o bila pe care o puneti la odihna sub folie alimentara. lasati cele 4 bile sa se odihneasca 15 minute.

Dupa acest sfert de ora, intindeti fiecare bila intr-un cerc cu diametrul de 20-21 cm.

Dupa ce ati intins cercurile, luati fiecare cerc, puneti 1 lingura cu varf de umplutura, aduceti spre centru aluatul - din loc in loc, de-a lungul circumferintei, aduceti spre centru o fasie de aluat. Dupa ce ati inchis placinta astfel, o aplatizati cu palma, incercand sa distribuiti cat mai uniform umplutura, in interior. Intindeti si cu sucitorul, sa ajungeti la o placinta cam tot in 20-21 cm, cu o grosime de circa 0,5 cm. Ajutati-va mereu prin pudrarea de faina pe masa de lucru, pe maini, pe sucitor.

Intre timp, puneti o tigaie de clatite sau o plita la incins, la o temperatura medie spre inalta( eu am pus ochiul pe pozitia 7,5). Coaceti pe rand placintele, le rumeniti dupa cum doriti pe fiecare parte.