Rulada aperitiv tricolora |
Scris de Gabriela Man |
Senzationala! Si foarte simplu de preparat. In plus, e un preparat de efect pentru o masa cu prietenii, masa de sarbatori etc. Reteta este preluata si adaptata de aici (http://www.culoriledinfarfurie.ro/2012/01/rulada-aperitiv-tricolora.html) si va sfatuiesc sa intrati pe link pentru a vedea cum turnati cele 3 aluaturi in tava ca sa va iasa efectul scontat.
Eu am modificat putin tehnologia, din comoditate: am facut din start blatul din cele 6 oua, apoi am impartit in 3 portii, pe care le-am colorat. Explic imediat.
Atentie, important: reteta este pentru tava de 28x38 cm (mai mare, deci), altfel va iese rulada prea groasa si o rulati greu. Ingrediente: Aluat 6 oua 3 linguri smantana - 90 g 6 linguri ulei 6 linguri premix patiserie "slabesti mancand" - 140 g 1 lingurita bicarbonat de sodiu 2 linguri pasta de ardei dulce 2 linguri spanac oparit tocat 3 linguri branza rasa sare Umplutura 200 g crema de branza 2 linguri smantana condimente pentru gust (piper, boia dulce, chimen, sau somon afumat + marar verde) Observatie: mie imi place ca o rulada sa aiba crema suficienta, asa ca am facut umplutura din 1,5 portie, adica: 300 g crema de branza cu 3 linguri smantana. Cum procedam: Bateti cele 6 albusuri spuma; separat, sa aveti premixul de patiserie amestecat cu 1 lingurita de bicarbonat de sodiu; frecati galbenusurile cu 3 linguri de ulei, apoi adaugati cele 3 linguri de smantana. Turnati crema de galbenusuri peste albusurile batute spuma,, mixand putin; apoi aduagati premixul de patiserie si amestecati usor cu miscari verticale (pentru a pastra aerul incorporat in albusuri). Impartiti aluatul in 3 vase - iese exact cate 190 g de aluat in fiecare vas. V-au mai ramas 3 linguri ulei: in 3 boluri mici amestecati: 1 lingura ulei cu 2 linguri spanac; 1 lingura ulei cu branza rasa; 1 lingura ulei cu pasta de ardei; in amestecul de spanac si in cel de branza adaugati sare dupa gust, nu adaugati in cel de pasta de ardei, deoarece acesta e sarat tare (de la pasta). Amestecati fiecare bol cu culoare (spanac, pasta ardei, branza) in cele 3 vase cu pandispan. Turnati in dungi oblice, alternativ, pandispanele in tava (in care ati pus hartie de copt) si dati la cuptorul incins la 175 grade. Coaceti circa 25-30 minute (faceti proba de coacere cu scobitoarea, sa iasa curata cand o infingeti in mijlocul tavii). Rasturnati rulada pe un prosop de bucatarie curat si umezit (il udati, apoi il stoarceti bine), si rasuciti ca pe o rulada - lasati sa se raceasca asa circa 40 minute. Faceti crema: amestecati crema de branza cu smantana si condimente (eu am pus cubulete de somon afumat cu marar verde tocat). Ungeti rulada racita cu crema, rulati din nou si dati la frigider minim 2 ore.
Pofta buna! |